Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu fondurile pe POR blocate, cu facturile oprite la rambursare, Băsescu vrea să-l convingă pe Barroso să fie indulgent cu România

Publicat in Ziarul Financiar, marți 25 octombrie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte astăzi la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene José Manuel Durao Barroso pentru a-i smulge promisiunea de reluare cât mai rapidă a finanţărilor UE pentru România, în condiţiile în care Bucureştiul nu mai transmite la Bruxelles, din iunie, cereri de rambursare a cheltuielilor făcute cu programele UE, o parte din fondurile pe Programul Operaţional Regional (POR) sunt blocate, iar un orizont de timp pentru remedierea problemelor nu se întrevede.

Peste zona de atragere a fondurilor europene, extrem de sensibilă pentru România - întrucât banii UE ar fi "gratis", în vreme ce tot ceea ce cheltuieşte acum România pe programele europene sunt bani împrumutaţi - pluteşte o ceaţă deasă. Nu ştim când va fi reluată transmiterea cererilor de rambursare către Bruxelles astfel încât aceste rambursări să nu mai fie făcute de statul român cu bani din bănci luaţi la dobânzi costisitoare şi nici când vor fi deblocate fondurile (aproximativ 800 mil. euro) pe Axa 2 a POR.

Problemele au început în vară, când mai multe misiuni de audit ale Comisiei Europene au constatat nereguli pe Axa 2 a POR, în proiecte care presupuneau un proces de achiziţii publice şi au blocat finanţările de aproximativ 800 mil. euro. Această problemă punctuală a adus cu sine o alta, extinsă la toate cele şapte programe operaţionale. Guvernul a oprit procesul transmiterii către Bruxelles a cererilor de rambursare pentru toate cele şapte programe operaţionale pe proiectele care implică achiziţii publice şi care reprezintă între 70 şi 80% din totalul proiectelor construite cu banii europeni. Ce constatăm aici? Achiziţiile publice implică existanţa în proiect a unei autorităţi publice. Practic, statul, prin instituţiile sale, nu a putut să se supravegheze singur. Se "penalizează" împrumutându-se pentru a-şi acoperi neputinţa de a supraveghea derularea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 18 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 10 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 4 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°