* Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a declarat recurs împotriva deciziei instanţei care a respins propunerea de arestare a lui Haret Jr. şi a amicilor săi * judecătorii au motivat că inculpaţii nu prezintă pericol pentru ordinea publică, mai ales că "faptele s-au produs într-un local de noapte, cu o reputaţie îndoielnică, unde inculpatul Buricea a intrat în conflict spontan cu patronul societăţii, pe care l-a agresat, conflict ce nu a afectat activitatea localului şi nu a adus atingere bunelor moravuri şi tulburării liniştii publice"
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au declarat recurs împotriva deciziei judecătorilor de a-i cerceta în stare de libertate pe interlopul Daniel Buricea şi amicii săi, care au făcut scandal în clubul de pe strada Sebastian şi l-au agresat pe patron. Magistraţii Judecătoriei Brăila au concluzionat că cei cinci indivizi nu prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care au respins propunerea de arestare preventivă, însă procurorii consideră că soluţia este netemeinică. În considerentele acestei soluţii, instanţa a reţinut, printre altele, faptul că nu există indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit fapta prevăzută de 321 Cod Penal (n.r. - ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice). În plus, au motivat judecătorii, faptele s-au comis "într-un local de noapte, cu o reputaţie îndoielnică, unde inculpatul Buricea a intrat în conflict spontan cu patronul societăţii, pe care l-a agresat, conflict ce nu a afectat activitatea localului şi nu a adus atingere bunelor moravuri şi tulburării liniştii publice, în condiţiile în care, la acea oră, în local se aflau puţine persoane"(...).
Procurorii sunt însă de altă părere, în motivarea judecătorilor existând nişte contradicţii, drept pentru care au făcut recurs şi speră ca Tribunalul Brăila să îi trimită în s