Procurorul general al României, Codruta Kovesi, a declarat astăzi că se aştepta la o fermitate mai ridicată din partea procurorului în cazul alpinistului de la Constanţa căruia i-a fost tăiată coarda de susţinere în timp ce făcea lucrări de izolaţie a unui bloc.
“Am preluat acest dosar. I-a fost repartizat unui procuror de la Secţia de urmărire penală şi criminalistică. O să vedem dacă va dispune alte probe sau alte măsuri şi să sperăm că va soluţiona cu celeritate dosarul”, a declarat Kovesi, jurnaliştilor prezenţi la Ziua europeană a justiţiei civile.
Întrebată care a fost motivul pentru care s-a preluat acest caz la Bucureşti, Kovesi a spus că se aştepta la fermitate la ridicată din partea procurorului de caz, având în vedere gravitatea faptelor.
Critică: Lipsa fermităţii procurorului
“Personal, mă aşteptam la fermitate ridicată din partea procurorului de caz, având în vedere gravitatea faptelor care se presupun că au fost comise. Unul din motivele pentru care acest dosar a fost preluat de la Constanţa a fost şi mediatizarea. Dar în subsidiar vă pot spune că şi lipsa fermităţii de care a dat dovadă procurorul a fost unul din motivele care au dus la preluarea acestei cauze”, a conchis Kovesi.
Constănţeanul Costel Stoian, pe fondul unor neînţelegeri cu alpiniştii utilitari ce efectuau lucrări de reabilitare termică la apartamentul unui vecin de-al său, a tăiat coarda de siguranţă cu care era prinsă partea vătămată I.G., fapt ce a condus la prăbuşirea acesteia de la înălţime. În urma impactului cu solul, partea vătămată a suferit numeroase traumatisme.
Cercetat în libertate
Alpinistul utilitar a căzut de la o înălţime de aproximativ zece metri.
Cel care i-a tăiat coarda de susţinere a fost audiat de poliţişti, bărbatul nefiind reţinut pentru infracţiunea comisă cu intenţie. Costel Stoian este cercet