Ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, a declarant, marţi, la Bucureşti, la o dezbatere pe tema drepturilor omului, că ţările mici şi mijlocii ar trebui să aleagă o politică externă specializată, de nişă, relatează Mediafax.
Karel Schwarzenberg a afirmat că politica externă a Republicii Cehe s-a specializat în apărarea drepturilor omului, după cum alte ţări s-au specializat în medierea conflictelor.
"Ţările mici şi mijlocii, precum Cehia, au o dificultate şi este înţelept ca în politica externă să găseşti pe piaţa diplomaţiei o nişă proprie", a spus Schwarzenberg.
El a explicat că un factor determinant a fost experienţa celor cincizeci de ani de communism trăiţi de Cehia. "Am realizat că nu poţi apăra drepturile omului la tine acasă dacă nu le aperi şi în afară", a adăugat Schwarzenberg.
Ministrul ceh de externe a arătat că drepturile omului se fundamentează pe principii şi valori apărate de civilaţia occidentală de peste două mii de ani, valori care, ca şi principiile democraţiei, s-au născut "pe cei patru munţi: Sinai, Golgota, Acropole şi Capitoliul".
Schwarzenberg a afirmat că, fără domnia legii şi buna guvernare, democraţia nu se poate dezvolta, iar ţările occidentale ar trebui să fie mai "răbdătoare" cu unele democraţii în curs de dezvoltare, ţinând cont de faptul că, de exemplu, Marii Britanii i-au fost necesari sute de ani pentru a-şi consolida democraţia.
Ministrul a arătat că politica externă a Cehiei a dezvoltat şi programe specializate de asistenţă către democratizare, încercând să împărtăşească experienţa şi greşelile cu care s-au confruntat cehii după căderea regimului comunist.
"Noi am realizat cât de dificilă este tranziţia către democraţie şi cât de uşor poţi cădea în capcană", a spus Schwarzenberg , adăugând că, experienţa comunismului a slăbit sentimentul că legea este mai presus de orice şi trebuie r