Toată lumea este de acord că trebuie creat un zid de protecţie în jurul statelor cu datorii.

A 13-a reuniune europeană de criză a fost de fapt o rundă intermediară de negocieri, fără detalii sau rezultate concrete, aşa cum era, de altfel, anunţat.

Conversaţia amicală între Nicolas Sarkozy, Angela Merkel şi Silvio Berlusconi, în care primii doi îi cereau ultimului să treacă la acţiuni decisive pentru a micşora muntele de datorii ale Italiei, spune însă totul despre reuniunea liderilor europeni de la Bruxelles. Deşi tema reuniunii este salvarea Greciei, teama nerostită şi preocuparea liderilor europeni este pericolul contagiunii. Odată scoasă Grecia din prim-plan, pieţele financiare ar putea tăbărî peste o nouă victimă şi aici se califică perfect Italia. Desigur, în raliul care ar putea fi declanşat împotriva Italiei, se va tropăi peste Portugalia şi Irlanda. Nici Spaniei nu i-ar fi prea bine, însă, deocamdată, datoria ei publică este sub nivelul atins de italieni. Franţa simte şi ea nervozitatea pieţei financiare: se împrumută la costuri din ce în ce mai mari. Problema acestei scumpiri a împrumuturilor, care l-a deranjat şi pe preşedintele Traian Băsescu, este că datoria publică se poate umfla rapid şi poate crea probleme de finanţare oricărei ţări, în actuala conjunctură a pieţelor financiare.

Goana după bani

Soluţia avansată de Germania este frânarea cheltuielilor şi, prin acest efort, reducerea nevoilor de împrumut. Ideal ar fi, de pildă, pentru o ţară în situaţia Italiei, să nu mai cheltuieşti peste nevoi, adică să afişezi un surplus bugetar. Însă chiar şi aşa, trezoreriile ministerelor de Finanţe trebuie să împrumute bani din pieţele financiare, deoarece colectarea este fluidă, împrăştiată în timp şi banii vin la buget într-un ritm care nu ţine pasul cu acela al cheltuielilor.

Europa a desfăşurat un adevărat maraton al în