Pentru nu puţini dintre românii exasperaţi de criză şi de consecinţele sale, discursul preşedintelui Băsescu de sâmbătă, dinaintea plecării spre Bruxelles din salonul oficial de la Otopeni, a reprezentat un motiv de satisfacţie. Iată că putem să nu ne mai lăsăm călcaţi în picioare de toţi licuricii – îşi vor fi spus cei care l-au ascultat pe preşedinte avertizându-i pe „unii” lideri europeni că România nu mai este dispusă să „plătească la nesfârşit indeciziile” celor din Zona Euro!

Nu e prima dată când preşedintele nostru se răţoieşte la colegii săi de la Bruxelles. A mai făcut-o de câteva ori, iar chestia asta cu indecizia se pare că a umplut paharul în care se vărsase şi nemulţumirea Schengen

Din nefericire, însă, mesajul prezidenţial n-a prea ajuns unde trebuie. El s-a oprit în Aerogara de la Otopeni, pentru că la Reuniunea de toamnă a statelor membre n-a răsuflat nimic. Dealtfel nici n-ar fi avut cum. Acolo, fierberea era atât de mare, iar mizele atât de copleşitoare, încât problemele României, cu dobânzile mai mari pe care trebuie să le plătească pentru împrumuturile angajate, face figură de „pierdere colaterală”, complet neimportantă. Faţă de ce riscă alţii, ce pierdem noi este un mizilic. În centrul atenţiei rămâne Grecia, care-şi joacă cu aplomb rolul de victimă, având de partea sa atu-ul că dacă e lăsată să se scufunde, îi va trage pe ceilalţi după ea. Vreţi – nu vreţi, trebuie să ne ajutaţi – pare să spună premierul lor care acum vorbeşte cu degajare despre viciile de fond ale întregului sistem.

Nemulţumirea lui Traian Băsescu trădează şi o nervozitate personală, dată de sentimentul că măsurile de austeritate n-au avut nici un efect şi că „prevederea” de care a dat dovadă guvernul Boc se transformă într-o piatră de moară care ne trage şi mai în jos. Românii pot să se întrebe, pe bună dreptate, dacă nu cumva, în cazul în care lucrurile erau