Replicile globale ale mişcării Occupy Wall Street (OWS) rezonează mai puţin cu Piaţa Tahrir şi mai mult cu „indignaţii“ anilor ΄60.

Epidemia protestelor antiausteritate care a inundat Europa a ajuns şi pe celălalt mal al Atlanticului. Pe parcursul ultimelor săptămâni, Parcul Zuccotti (numit cândva „Piaţa Libertăţii“), situat între Wall Street şi Ground Zero, a devenit epicentrul unui happening cu ecouri globale. Frapează simbolismul atent selectat, mesajul anti-establishment şi mai ales coregrafia tactică a protestului. Nu este un marş oarecare, orchestrat de sindicalişti care la sfârşitul câtorva ore se demobilizează şi se împrăştie sleiţi în cele patru zări. Dimpotrivă, participanţii se comportă ca nişte veritabili combatanţi, „ocupând“ la propriu o poziţie strategică într-un teatru de operaţiuni pe care nu au de gând să îl mai părăsescă până când vocea lor nu este auzită şi nu produce efecte politice.

Dar de ce Wall Street? De ce nu au campat în DC, pe Pennsylvania Avenue, în faţa Casei Albe sau a Congresului - centrele gravitaţionale ale sistemului decizional? În octombrie 1967, Martin Luther King spunea, într-o conferinţă de presă, că „a venit vremea să campăm chiar aici în Washington... şi să rămânem cu miile până când Congresul naţiunii noastre şi guvernul federal vor face ceva pentru a rezolva problema sărăciei“. În opinia „indignaţilor“, Wall Streetul este marca înregistrată a unui sistem pervertit şi eşuat, în care aleşii au ajuns să îi reprezinte pe cei puţini (1%) în dauna celor mulţi (99%). Procentele le aparţin. Sunt prezente în mai toate clipurile şi instantaneele fotografice ale mişcării. În cele din urmă, combatanţii din Zuccotti Park se consideră interpreţii unei virtuale „voinţe majoritare“ pentru reaşezarea fundamentelor sistemului şi reorientarea priorităţilor sale. Departe de Wall Streetul corporatist, şi înspre oameni („we the