Conform rechizitoriului întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Marius David a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor asupra unui brancardier de la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) Cluj, relatează Mediafax.
Procurorii susţin că Marius David a avut intenţia de a-l ucide pe brancardier şi ar fi făcut acest lucru, dacă bărbatul agresat nu ar fi reuşit să fugă.
În dosar a fost efectuată şi o expertiză medicală, care arată că Marius David avea discernământ în momentul atacului.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Cluj.
Marius David a fost arestat, în 10 august, pentru 29 de zile, de Tribunalul Cluj, sub acuzaţia de tentativă de omor calificat după ce a înjunghiat un brancardier de la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Măsura arestării a fost ulterior prelungită de instanţă.
Incidentul a avut loc în 9 august, iar Marius David, zis Gore, a dispărut de la locul faptei, fiind prins ulterior în curtea Spitalului TBC din Cluj-Napoca, după care a fost dus la audieri.
În urma incidentului, brancardierul a fost operat.
Anterior, Marius David se prezentase de mai multe ori la urgenţă pentru a primi îngrijiri medicale, medicii trimiţându-l la secţia de psihiatrie, dar acesta refuzând să meargă.
Marius David, zis Gore, a fost cercetat până în prezent pentru mai multe fapte de violenţă.
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Marius David a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor asupra unui brancardier de la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) Cluj, relatează Mediafax.
Procurorii susţin că Marius David a avut intenţia de a-l ucide pe brancardier şi ar fi făcut acest lucru, dacă bărbatul agresat nu ar fi reuşit să fugă.
În dosar a fost efectuată şi o expertiză medi