Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Student de 10: injecţie suedeză pentru medicinişti

Publicat in Adevarul, marți 25 octombrie 2011 ·

Jonas Ekdahl se numără printre cei 2.400 de străini de la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Deşi învaţă într-o limbă străină, el a ajunsă să obţină note mai bune decât studenţii români.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" (UMF) sunt 2.400 de studenţi străini, dar dintre toţi, suedezul, de 22 de ani, Jonas Ekdahl, din anul IV, este „de departe cel mai bun şi mai determinat, are rezultate mai bune decât studenţii români care învaţă în limba lor maternă", spune profestorul universitar doctor Anca Buzoianu, decanul Facultăţii de Medicină Generală din cadrul UMF. La linia pentru străini a UMF se predă în engleză.

Cum a ajuns Jonas să dea la medicină?

„Am printat toată lista profesiilor existente pe faţa pământului şi am stat şi m-am gândit bine ce mi-ar plăcea să fac o viaţă întreagă! Am decis că medicina e cea mai potrivită pentru mine şi aşa mi-am ales drumul!", explică tânărul. El a făcut cel mai mare liceu de stiinţe naturale din Goteborg, în Suedia, şi a fost unul dintre cei mai buni elevi la chimie şi biologie. „La noi nu există pasiune pentru olimpiade aşa cum există în România. La noi concursurile astea sunt un fel de joacă pe care tinerii nu se prea înghesuie s-o practice", spune Jonas. Dar dragostea pentru aceste discipline a fost cea care l-a făcut să aleagă medicina din toată lista de zeci de profesii printată în timpul liceului. Întrebat de ce nu a urmat medicina în Suedia, studentul a spus: „Acolo, în ciuda notelor foarte mari pe care le-am avut în liceu, ar fi trebuit să aştept doi ani ca să pot intra pe locuri fără taxă".

10 pe linie

„Jonas a dat dovadă de o atitudine exemplară în toţi anii univesitari, iar faptul că a termiant anul III cu 10 pe linie spune multe. Nu ştiu dacă ştiţi, dar în medicină, anul III este cel mai greu dintre toţi anii de studiu. S-a implicat în toate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 6 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 3 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 3 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum o ora
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 42 minute
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 8 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 9 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

2°/7°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°