Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, în urmă cu aproape 3 săptămâni, reluarea colaborării cu Poliţia Română în escortarea coloanelor oficiale prezidenţiale, după ce, în urmă cu 13 luni, a renunţat la acest serviciu, în semn de protest faţă de mitingul poliţiştilor din faţa Palatului Cotroceni.
"De aproape trei săptămâni, domnul preşedinte are escortă de la Poliţia Rutieră", a confirmat pentru gândul Bogdan Onea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).
SPP a solicitat reluarea colaborării cu echipajele Poliţiei Rutiere, specializate pe deplasările de coloane oficiale, în urmă cu mai mult de două săptămâni, a explicat pentru gândul Christian Ciocan, şeful Departamentului de Comunicare al Poliţiei Române.
"Preşedintele a decis astfel, iar SPP, care organizează deplasarea coloanelor şi a echipajelor rutiere a luat toate măsurile în acest sens", a spus Ciocan.
Din escorta pusă la dispoziţie de Poliţia Rutieră preşedintelui fac parte echipaje speciale de poliţişti pe motocicletă, dar şi conducători ai autoturismelor speciale BMW din dotarea instituţiei.
Preşedintele Traian Băsescu a fost escortat de astfel de echipaje astăzi, la manifestările prilejuite de Ziua Armatei, când o motocicletă şi un BMW ale Poliţiei Rutiere au deschis culoarul rutier pentru coloana oficială.
Băsescu a luat decizia să renunţe la colaborarea cu Poliţia Română în septembrie 2010, după celebrul miting al poliţiştilor din faţa Palatului Cotroceni, în timpul căruia mai mulţi angajaţi ai Ministerului de Interne au aruncat cu caschetele în direcţia Palatului. Pe atunci, ministru de Interne era Vasile Blaga, care a demisionat din funcţie la scurt timp după acest eveniment.
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, în urmă cu aproape 3 săptămâni, reluarea colaborării cu Poliţia Română în escortarea coloanelor oficiale prezidenţiale, după