Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorul CFR este acuzat că şi-a bătut nevasta

Publicat in Adevarul, marți 25 octombrie 2011 · ·

Jorge Costa, antrenorul echipei din Gruia, ar fi fost reclamat la Poliţie de către soţia sa pentru violenţă conjugală. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei susţine că nu s-a făcut nicio reclamaţie scrisă.

Conform purtătorului de cuvânt al CFR, Cristian Bokor, antrenorul va face o conferinţă de presă vineri sau sâmbătă în care va aborda şi acest subiect. Maria Costa le-ar fi povestit oamenilor legii faptul că a fost la un club alături de lusitan, apoi s-a iscat o ceartă între ei, a degenerat şi ea s-a ales cu o bătaie cruntă, arată prosport.ro. Imediat, antrenorul a plecat din casa pe care clubul i-a închiriat-o şi s-a mutat la un hotel.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Alma Brehariu-Bruja, susţine că la Poliţie nu a fost depusă nicio plângere privind acest lucru. „Nu a fost înregistrată, la IPJ Cluj, niciun fel de plângere sau sesizare care să-l privească pe Jorge Costa“, a spus Alma Brehariu-Bruja.

Paszkany: „E problema lui Jorge“.

Şefii de la CFR susţin că ştiu despre problemele conjugale ale antrenorului, însă acestea nu au nicio legătură cu activitatea la club a lui Costa. „Ştim de situaţia neplăcută din familia lui Costa. E problema lui Jorge, el ştie cum să o gestioneze! Problemele familiale ale lui Costa ţin de el şi numai el, pe noi ne interesează activitatea lui la CFR şi punct", a declarat patronul Arpad Paszkany, potrivit Prosport.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 42 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 30 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 32 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum o ora
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum o ora
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°