Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bianca Sfîriac, în tabăra celor mai bune informaticiene

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 25 octombrie 2011 ·

Infoarena, în parteneriat cu Facebook, organizează în premieră un eveniment dedicat apropierii fetelor de informatică şi programare. Girls Programming Camp este o tabără de pregătire de o săptămână, ce va avea loc în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie la Bucureşti.

După un concurs de preselecţie organizat în cursul săptămânii trecute, au fost desemnate cele 30 de fete care vor participa la tabără, printre care se numără şi Bianca Sfîriac, elevă clasa a X-a A, la Colegiul Naţional “Al. Papiu Ilarian”, profil matematică- informatică. “A avut loc o probă de selecţie, în weekendul trecut, care a constat într-o probă online, la care au participat fete din ţară, la care s-au calificat pentru această tabără doar 30 de fete. Subiectele au fost universale, pentru fetele de liceu şi pentru cele din primii doi ani de facultate. Au fost 7 probleme, concursul fiind bazat pe noţiuni de bază pe care ar trebui să le ai la acest nivel, pentru ca organizatorii taberei să aibă apoi pe ce să construiască pregătirea, să te înveţe lucrurile mai interesante din domeniu”, a declarat Bianca Sfîriac.

“Am şansa să învăţ lucruri noi”

Pentru Bianca, selecţia între cele 30 de fete pentru tabăra Girls Programming Camp, este nu doar motiv de satisfacţie personală, dar şi o oportunitate de a intra în dialog cu alte persoane care au o pasiune comună, cea a informaticii. “Este şi o oportunitate foarte mare deoarece am şansa să învăţ lucruri noi, care să simplifice anumite lucruri legate de acest domeniu al informaticii, de la oameni care au participat la olimpiade naţionale şi internaţionale, care au fost în loturile României pentru diverse competiţii, şi care au o experienţă în acest domeniu. E o combinaţie interesantă, a informaticii cu Facebook-ul , deoarece oamenii sunt atraşi mult mai bine, mai ales tinerii. Când lumea aude că e sponsorizat de Facebook, spune că trebuie să

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum 24 minute
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 30 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum o ora
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°