Jocurile politice ale zilei sunt prea mărunte pentru a justifica din nou manipularea istorică.
Ziua de 25 octombrie 2011 nu a fost un 30 decembrie 1947 întors pe dos. Regele nu s-a întors să se instaureze din nou pe tron prin cine ştie ce malversaţiune istorică, după cum sugerau unele minţi atinse de teoria conspiraţiunii. Împovărat de ani, Regele a stat în faţa aplauzelor din Parlament aşa cum a stat şi în faţa ameninţărilor lui Andrei Ianuarevici Vîşinski. A arătat ceea ce înseamnă un Rege, chiar şi fără de tron.
România nu a devenit mai monarhistă, dar a arătat că poate fi o ţară normală. A arătat că poate să aibă repere democratice, că poate să-şi înţeleagă trecutul, că are şanse să spere la un viitor mai bun.
Libertatea opiniilor este piatra de temelie a democraţiei. A dovedit-o Carol I. Sub conducerea lui Alexandru Beldiman, un fidel al lui Alexandru Ioan Cuza, ziarul „Adevărul" apărea cu chenar de doliu la fiecare sărbătoare de 10 Mai. E drept, Beldiman a fost amendat şi dus în faţa Justiţiei, dar ziarul a apărut.
Acum este uşor să judecăm un personaj istoric precum Regele Mihai. Putem spune cu lejeritate că i-a adus pe ruşi în ţară. Unde erau ruşii pe 23 August? Erau la Stalingrad, la Harkov ori la Kiev? Nu, erau gata să intre în Iaşi. A abdicat cu laşitate, în loc să se sacrifice alături de poporul său? Poate fi acuzat şi de aşa ceva. Dar trebuia Regele să creadă că este comunismul etern şi că nu va putea să se întoarcă niciodată în ţara sa liberă şi atunci nu avea altceva de făcut decât să se sacrifice? Acum ştim ceea ce s-a întâmplat.
În discursul său din Parlament, Regele a vorbit despre pericolul generat de democraţia pusă prost în aplicare. Este pericolul care ne pândeşte în zilele noastre. Democraţia poate rezista dictaturii, dar nu poate rezista la nesfârşit hoţiei, demagogiei, populismului şi minciun
