Acum 20 de ani, spargind o clipa lespedea de mormint a uitarii, romanii il redescopereau pe rege printr-un gest de iubire izbavitor. În vremuri normale, de ziua Regelui, ca unul care cred în rostul sau adinc, mai mult chiar, sînt convins ca nu atit Regele are nevoie de regat cit noi de domnia lui, ar trebui sa urmez povata marelui Will de a nu-l slavi mai mult pe Cezar decit spunind, simplu: ”Cezar -, si nu merge mai departe”. Întreaga încarcatura a unui mit si a unui simbol al puterii sacre se aduna în acest cuvint latinesc - Cezar (Rex) - ce nu ar mai trebui reinventat, daca oceane de ura, manipulare si dezinformare nu l-ar fi potopit pe Regele nostru vreme de peste sase decenii. Mai putem pretinde poporului sa se întoarca la bunele rinduieli, la exercitiul bunului simt si al dreptatii, daca între el si adevarul istoriei s-a înaltat un baraj impenetrabil? Mai degraba ar trebui sa pretind elitelor noastre un dram de întelepciune, dar mi-e teama ca bat la use închise. Nascut din preocuparile spirituale profunde ale omului, regele a murit atunci cind, în irationalitatea lui, acesta a cautat un paradis terestru, altfel de negasit, în locul paradisului ceresc, facind prin aceasta posibil triumful materialismului si al ateismului. QED: în ziua în care fortele atee si materialiste au hotarit sacrificarea regelui, ele au executat un gest ritualic bolsevic: au rupt legatura fireasca dintre noi si divinitate, dintre tara si Dumnezeu. Din acea clipa începind, Romania nu a mai urmat norma, ci a instituit anomia, lipsa de rinduiala, adica. Si nici nu si-o va regasi, nici nu se va mintui pina cind nu va avea curajul si demnitatea de a recunoaste ca a ratacit prin desert, fara rost. Van der Leeuw a demonstrat ca regele este una dintre cele mai importante figuri create de om, de cind exista el. Mai mult, monarhia este, detasat, regimul care a beneficiat de cea mai mare încredere,