Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străzi închise pentru „Zilele Craiovei“

Publicat in GAZETA de SUD, marți 25 octombrie 2011 ·

Primăria municipiului Craiova a anunţat ieri că în zilele următoare se vor institui restricţii temporare de circulaţie pe mai multe străzi, motivul fiind sărbătorirea Zilelor Craiovei 2011.

Astfel, potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, în zona centrală a municipiului se va închide circulaţia rutieră între 28 octombrie, ora 00.00, şi 31 octombrie, ora 6.00, pe următoarele străzi: A.I. Cuza - sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Arieş şi cea cu strada Unirii, toată strada Popa Şapcă, strada Unirii pe sectorul de drum cuprins între intersecţiile cu strada Mihai Viteazul şi A.I. Cuza, strada C. Nicolaescu-Plopşor - de la intersecţia cu strada A.I. Cuza şi până la cea cu strada Olteţ. Alte două străzi, Theodor Aman şi Dreptăţii, vor fi închise circulaţiei rutiere între intersecţia cu strada Olteţ şi cea cu A.I. Cuza.

Din cauza lucrărilor pentru montarea scenei pe care se va desfăşura concertul folcloric din cartierul Craioviţa Nouă, circulaţia rutieră se va închide începând de vineri, 28 octombrie, ora 8.00, şi până sâmbătă, 29 octombrie, ora 6.00, pe bulevardul Tineretului, între intersecţia cu bulevardul Oltenia şi cea cu strada Magnoliei. De asemenea, strada George Enescu, între intersecţia cu bulevardul Tineretului şi cea cu strada Micşunele, va fi închisă în aceeaşi perioadă.

Şi organizarea unor spectacole în Parcul Tineretului va duce la închiderea circulaţiei pe strada Bucovăţ, de la intersecţia cu bulevardul Ştirbei Vodă şi până la intersecţia cu strada Almăjului, de vineri, ora 14.00, până luni, ora 6.00. Primăria municipiului Craiova a anunţat ieri că în zilele următoare se vor institui restricţii temporare de circulaţie pe mai multe străzi, motivul fiind sărbătorirea Zilelor Craiovei 2011.

Astfel, potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, în zona centrală a municipiului se va închide circulaţia rutieră între 28 o

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°