FMI a indicat că analizează, dar nu au luat încă o decizie. Depinde de întregul plan de combatere a crizei", a spus una dintre surse, potrivit Mediafax.
Liderii din zona euro sunt aşteptaţi miercuri să aprobe un plan care să majoreze capacitatea de finanţare a EFSF, în valoare de 440 miliarde de euro, fără ca ţările din zona euro să fie nevoite să contribuie cu mai mulţi bani.
Potrivit planului, EFSF ar urma să creeze un vehicul special pentru investiţii (SPIV), care să emită obligaţiuni. Fondurile astfel obţinute ar fi folosite pentru achiziţia de obligaţiuni ale unor ţări vulnerabile financiar din zona euro, de pe piaţa secundară, sau pentru a le acorda împrumuturi.
SPIV ar fi deschis capitalului privat, fondurilor suverane de investiţii, precum şi FMI, potrivit propunerilor obţinute marţi de Reuters.