Televiziunea al Jazeera a anunțat că fostul lider libian a fost înhumat, într-un loc necunoscut, în aceastăn dimineață. Anterior, agențiile de presă transmiteau că trupul neînsuflețit al lui Muammar Gaddafi, împuşcat săptămâna trecută, va fi înmormântat în această seară, în mijlocul deşertului libian.
Trupul neînsufleţit al lui Kadhafi fusese ridicat luni seară din morga din Misrata unde fusese transportat săptămâna trecută şi dus într-un loc necunoscut, în vederea înhumării.
Cadavrul fiului său Mutassim şi cel al fostului comandant al armatei, care se aflau alături de cel al colonelului Gaddafi, au fost, de asemenea, mutate, potrivit unor surse citate de Sky News.
Un oficial din cadrul Guvernului interimar al Libiei a confirmat că trupurile neînsufleţite au fost mutate şi a declarat că acestea vor fi înhumate marţi într-un loc secret, în prezenţa unor clerici musulmani.
Mii de libieni au stat la coadă pentru a vedea cadavrul în descompunere al fostului lor lider, până când doi oficiali ai Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) au ordonat luni încetarea expunerii publice.
Fiul lui Gaddafi, Moutassim, ucis în aceeaşi zi, va fi înmormântat şi el cu aceleaşi prilej.
Medicul care a efectuat autopsia cadavrului lui Gaddafi, şeful serviciului de medicină legală, a declarat succint că Muammar Gaddafi a fost "ucis de gloanţe", precizând că raportul este în curs de elaborare.
VIDEO