Cam aşa decurge şi dialogul cu antreprenorul general pe marginea lucrărilor din Cetatea din Alba Iulia.

Concesionarul Cetăţii nu conteneşte cu laudele şi planurile de promovare a Cetăţii “recondiţionate” şi pe bună dreptate. Avem una dintre cele mai frumoase cetăţi din România şi ar fi păcat să nu facem din ea o atracţie turistică majoră, care să mai dezmorţească oraşul. Şi de ce să nu recunoaştem, arată chiar bine.

De cealaltă parte, cei care contesta modul in care se fac lucrarile si costurile acestora, s-au specializat în Legea 544/2001 şi bâzâie pe la urechile autorităţilor cu întrebări incomode in dorinta de a-si arata grija fata de banul public.

La început, am crezut că sunt doar frustrările lor de politicieni de opoziţie. Dar mi-a atras atenţia o cifră: 2.253.396,32 de lei, adică peste 520.000 de euro plătiţi pentru reconstruirea Porţii a II-a a Cetăţii. Am crezut că nu aud bine. 520.000 de euro???? Poate că nu ştiţi despre care poartă e vorba. E cea din fotografia de mai jos, iar în preţ nu sunt incluşi “marchijii cu baionete”:

Adică 4 stâlpi din piatră. De fapt numai 2 stâlpi întregi şi 2 jumătăţi. Asta pentru că atlanţii şi leii de pe coronamente au fost păstraţi şi doar restauraţi, asa cum zice constructorul/restauratorul “Grup Corint”, într-un articol din Unirea, în 14 ianuarie.

După ce mi-am revenit din şoc, am încercat să justific costurile. N-am prea reuşit. În primul rând, că e o reproducere, deci nu se poate pune în discuţie un onorariu al unui artist pentru drepturi de autor – o componentă de cost subiectivă care putea fi relativ oricât, atâta timp cât era acceptată de beneficiar. Deci nu e asta.

Apoi, m-am gândit la material. Cât poate să coste această piatră? Nu e marmură de Carrara, nu e kryptonită de pe planeta lui Superman că nu-i verde, deci nu poate costa cine ştie cât. O fi fost onorariul meşterilor pietrar