* monumentul, vechi de peste o sută de ani, a fost curăţat de rugină şi revopsit * în urmă cu câteva zile, schelele folosite la lucrările de restaurare au fost îndepărtate, iar orologiul poate fi admirat în noua sa înfăţişare * reparaţiile executate de Primărie sunt, însă, doar provizorii * peste un an sau doi, vechiul ceas va intra într-o restaurare specializată, executată de experţi, astfel încât să poată fi admirat şi peste o sută de ani
Ceasul-turn din Piaţa Traian şi-a recăpătat strălucirea de altădată, după ce a fost curăţat de rugină şi revopsit. La sfârşitul săptămânii trecute, schelele folosite de muncitorii care au lucrat la reabilitarea lui au fost îndepărtate, iar vechiul orologiu poate fi admirat fără nicio oprelişte. Reparaţiile nu s-au finalizat, însă, deoarece încă nu a fost pus la punct sistemul de sincronizare, care le permite tuturor celor patru cadrane să arate aceeaşi oră. "În câteva zile, va fi rezolvat şi acest aspect", promite primarul Aurel Simionescu.
După cum v-am mai informat, ceasul-turn a intrat, în luna septembrie, într-un proces provizoriu de reparaţii, ce a constat în aplicarea unui strat protector de vopsea, împotriva coroziunii şi intemperiilor. Restaurarea propriu-zisă urmează să aibă loc peste doi-trei ani, după ce se va face o expertiză specializată şi se va găsi o soluţie tehnică recomandată de experţi. Deocamdată, turnul metalic a fost sablat, chituit, grunduit şi vopsit. Soluţia tehnică provizorie a fost aprobată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, iar lucrările au fost executate de câţiva meseriaşi puşi la dispoziţie de firmele "Apan", "Confort 2000" şi Şantierul Naval. Ultima etapă, ce a presupus pictarea elementelor decorative în culorile originale, a fost încredinţată unor elevi şi cadre didactice ale Liceului de Artă "Hariclea Darclee". "Ce se face acum este c