Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cariera în justiţie văzută prin ochii copiilor

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 25 octombrie 2011 ·

Instanţele mureşene şi-au deschis ieri porţile pentru câteva zeci de elevi din ciclurile gimnaziale şi liceale cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei. Micuţii vizitatori au putut afla detalii despre activităţile care se desfăşoară la instanţele de judecată.

Am fost alături de elevii clasei a VI-a de la Gimnaziul „Papiu Ilarian”. Aceştia s-au arătat interesaţi de ceea ce au aflat de la personalul Tribunalului Mureş. Am vrut să aflăm de la cei mici ce înseamnă pentru ei justiţie, dreptate sau dacă şi-ar dori să urmeze o carieră în domeniu. „Nu aş vrea să am de-a face cu Tribunalul, nici chiar ca şi judecător deoarece eşti expus unui stres foarte mare şi e de ajuns şi să stai lângă răufăcători, criminali sau aşa ceva că te stresează automat şi pe tine”, ne-a spus Tomuţa Andrei Voicu. Silvia Bleahu, elevă tot în clasa a VI-a, ne-a spus că şi-ar fi dorit să fie avocat, dar nu ştie dacă ar putea apăra un infractor. „Când eram mai mică am vrut să fiu un avocat pentru că îmi plăcea justiţia şi îmi plăcea să ştiu că s-a făcut dreptate, dar m-am gândit că totuşi să fiu avocat nu mi-ar plăcea să apăr un infractor”, ne-a spus aceasta. Georgiana Mătieş este încă la vârsta la care a decide soarta unor oameni este o responsabilitate mult prea mare, dar felul în care ne-a răspuns trebuie apreciat. „Nu ştiu ce voi face peste câţiva ani însă nu ştiu dacă voi fi în măsură să decid dacă o persoană este vinovată sau dacă a greşit sau nu. Nu mă simt bine să acuz oamenii aş vrea să las această meserie de judecător în mâna altor oameni care au sânge rece. Nu mă văd în stare să decid soarta unui om”, ne-a spus aceasta.

În cadrul manifestărilor legate de Ziua Porţilor Deschise a avut loc şi vernisajul expoziţiei de fotografie „Deschidere spre lume prin limbajul universal al fotografiei” de Jakab Tibor.

Limbajul comun al artei şi al justiţiei

„Astăzi noi celebrăm Zi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 7 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 6 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 9 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 7 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 10 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 9 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°