Lucrurile se ştiu: judecătoarea Gabriela Bârsan, şefa secţiei contencios administrativ şi fiscal din ÎCCJ, a devenit obiectul cercetărilor DNA, întrucât a făcut trafic de influenţă pentru omul de afaceri Chiriac. Ea a primit, în schimbul sforăriei, ceva mărgele, o excursie şi o chirie plătită pe un apartament la Paris. Fleacuri femeieşti, ai zice, în raport cu iţele răsucite de fostul ei coleg de ÎCCJ, Florin Costiniu, în reţeaua Cătălin Voicu, dar care intră, ştie dumneaei, tot la trafic de influenţă.
Iritată de obrăznicia CSM care a îngăduit percheziţionarea casei ei, a scris o scrisoare publică instituţiei, bătând obrazul câtorva amici de acolo, Monei Pivniceru, în primul rând, amintindu-le axioma după care corb la corb nu-şi scoate ochii. Apoi, Gabriela Bârsan l-a pus în mişcare şi pe soţ, judecătorul nostru la CEDO, Corneliu Bârsan. „Du-te, dragă şi rezolvă, pune-i la punct pe neobrăzaţii ăştia de aici, care pentru nişte biete mărgele îmi distrug viaţa.“ Şi soţul, judecătorul nostru CEDO, aşa a făcut.
Cum ceauşismul vieţii lui îl învăţase să se pună bine cu superiorii, Jean-Paul Costa, preşedintele CEDO, era deja „brichisit“ (după expresia răposatului Pleşiţă) la ora la care soţia ofensată a bătut din picior. Printr-un grefier, preşedintele CEDO a trimis în România o scrisoare bâlbâită - în nume propriu, în numele CEDO, nu se ştie încă -, în care spune că „s-ar putea“ ca reglementările privind imunităţile să nu fi fost respectate în cazul soţiei subalternului său. Adică, imunităţile de care se bucură judecătorul Bârsan, acolo, la CEDO, s-ar răsfrânge implacabil şi asupra soţiei care a luat mărgelele de la un împricinat...
Nu ştim cum se va sfârşi istoria soţiei de la ÎCCJ şi a soţului ei de la CEDO. Nu ştim nici pe unde va scoate cămaşa preşedintele instanţei europene, Jean-Paul Costa. Ştim clar însă că un punct tare din existenţa românil
