Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manchester City: Şeicii arabi au investit fără limite şi cu răbdare » ”Cetăţeni” de lux

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 25 octombrie 2011 ·

După trei sezoane în care a transferat en gros, dar la preţuri de lux, al doilea club din Manchester preia puterea, italianul Mancini reuşind să asambleze o trupă formidabilă

Cel mai mare aspirator de vedete al Europei a pus mîna pe coroana Angliei! Plicticoasa trupă, cum obişnuia s-o ironizeze nu demult Sir Alex Ferguson, construită meticulos cu aproape 600 de milioane de euro, s-a metamorfozat într-un lider care se uită de sus la United şi la Chelsea, de la distanţa celor 5-6 puncte avans, după umilinţa diavolească pusă în scenă pe Old Trafford.

Salariile de lux cu care au captat vedete pe bandă rulantă şi orizontul mare de aşteptare şi-au făcut, după trei ani, efectul. Şeicii arabi au găsit pariul cîştigător cu Roberto Mancini. Învestit în decembrie 2009, în locul galezului Mark Hughes, managerul italian a asamblat piesă cu piesă o aeronavă supersonică. Deşi s-a impus greu în vestiar, Mancini a reuşit s-o disciplineze, şi nu doar tactic, suind treaptă cu treaptă. De la Cupa şi Supercupa Angliei, cucerite în vară, a ajuns la ţintele de lux, titlul şi Liga Campionilor.

Pentru că ultimele tranşe de achiziţii, Aguero, Nasri, David Silva, Dzeko şi Balotelli, au permis saltul fantastic către vîrf. "Cetăţenii" upgradaţi, colegi ai lui Pantilimon, se apără atent, înscriu la foc automat, joacă spectaculos şi foarte eficient. Iar Anglia, şi cît de curînd Europa, poate fi martora succesului celui mai ambiţios proiect fotbalistic.

"Cred că United încă e un metru peste noi. Vom putea schimba ordinea doar dacă vom cîştiga titlul. După aceea, probabil totul va fi diferit, dar, acum, ei rămîn cei mai buni"

Roberto Mancini, manager Man. City

433,5 milioane de euro este valoarea de piaţă a întregului lot al "cetăţenilor", cel mai mare din Anglia

33de goluri a reuşit City după 9 etape, record doborît în A

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 59 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°