În Tunisia se confirmă victoria islamiştilor la primele alegeri libere organizate în istoria acestei ţări. Un partid islamist care se consideră "moderat" şi care a anunţat deja că doreşte să colaboreze cu celelate formaţiuni politice, ba chiar să propună un guvern de uniune naţională.

Există o dezbatere în Franţa în acest sens, întrucât acest termen ascunde multe ambiguităţi. Unii analişti consideră că islamul nu poate fi moderat. Un musulman poate fi moderat, ca individ, în cazul în care refuză să aplice unele precepte islamice sau când refuză să se lase ghidat de regulile şi preceptele Coranului. Un islamist însă, dacă nu ascultă integral de Coran, nu mai este un islamist, spun unii dintre cei care analizează fenomenul.

Este interesant şi punctul de vedere al celor care spun că termenul de "islamist moderat" sau de "islam moderat" ar fi o invenţie occidentală. Pentru a crea totuşi punţi de comunicare cu republicile islamice sau cu ţările în care islamul reglementează viaţa de zi cu zi, occidentalii au "îndulcit" nişte termeni. Chiar şi despre talibani se spune uneori că ar fi de două feluri - radicali şi moderaţi.

Ca să poată înţelege luptele interne din sânul puterii la Teheran, mediile de informare ar recurs la acelaşi termen: unii ayatolahi iranieni ar fi deci "moderaţi" sau “reformişti”, altfel spus mai deschişi la dialog, mai puţin convinşi că Occidentul trebuie distrus şi mai puţin dornici să militeze pentru instaurarea unui califat planetar.

Pentru a înţelege aspectul destul de confuz, cu două tăişuri, al termenului "moderat" merită să încercăm o aplicare a sa în context istoric european. Cum ar fi oare dacă un republican francez s-ar declara "moderat"? Ce ar putea să însemne acest lucru? Că îl aceptă alături de el, în acelaşi birou de vot sau în aceeaşi incintă a Parlamentului pe un monarhist sau pe un comunist? S-ar putea spun