Autorităţile se gândesc la această soluţie pentru a contrabalansa creşterea alarmantă a numărului de şacali.
Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM) doreşte să reintroducă lupi în aria naturală, pentru a contrabalansa efectele negative ale creşterii numărului de şacali.
Directorul Parcului, Viorel Roşca, a declarat luni pentru AGERPRES că aici există 60 de şacali monitorizaţi care produc foarte multe pagube şi a arătat că a întocmit un proiect pentru reintroducerea lupilor în zonă, pe care l-a depus la Ministerul Mediului.
„În Deltă, ultimii trei pui de lupi au fost sacrificaţi în 1957, în timpul unei nunţi, iar ultimele exemplare de lupi din Munţii Măcinului au fost văzute în 1960-1964, ei fiind exterminaţi de oameni din cauză că le distrugeau şeptelurile. Cred că reintroducerea a trei familii de lupi este cea mai bună metodă de a crea o armonie în ceea ce priveşte fauna, în condiţiile în care şacalii s-au înmulţit foarte mult şi afectează biodiversitatea", a afirmat directorul.
El a mai spus că a avut discuţii cu localnicii comunelor din Parcul Naţional Munţii Măcinului, cărora li s-a explicat necesitatea punerii în practică a unui asemenea proiect şi a menţionat că se va interveni, dacă se va constata că reintroducerea lupilor nu are efectul scontat.
„Valoarea totală a proiectului este de circa două milioane de euro, iar din această sumă 500.000 de euro sunt pentru realizarea unui sistem de monitorizare în vederea eliminării eventualelor atacuri împotriva crescătorilor de animale", a menţionat Viorel Roşca.
Potrivit sursei citate, evaluarea proiectului depus pe programul Life+ se va încheia în primăvara anului viitor. Munţii Măcinului, cea mai veche formaţiune muntoasă din România, include peste 2.000 de specii de plante şi animale, circa 50 dintre acestea neregăsindu-se în alte zone din ţară sau din lum