Regizorul Liviu Ciulei a decedat marţi la vârsta de 88 de ani. În luna ianuarie a anului 2011, maestrul a acordat un interviu cotidianului "Adevărul". Vă prezentăm interviul de atunci!
„Adevărul": Cum priviţi acum acest film, „Pădurea spânzuraţilor", după 45 de ani?
Liviu Ciulei: Nu l-am mai văzut de foarte multă vreme. Mi se pare puţin prea lung, acum. A fost făcut în momente în care vedeam foarte puţine filme străine. Vedeam filmele ruseşti care erau foarte lungi, şi din cauza asta a ieşit mai lung şi mai lent. Acum l-aş putea tăia cam cu o jumătate de oră.
Aţi avut vreun model, care v-a inspirat când aţi lucrat la film, în filmele mari care se făcuseră despre Primul Război Mondial? Exista deja filmul lui Kubrick, „Paths of Glory"...
Secvenţa de pregeneric este inspirată dintr-un documentar francez despre „masacrul" de la Verdun, în care un general francez spune „avem nevoie de 600.000 de morţi pentru a învinge". Am vrut să arăt că aceşti morţi au şi faţă, au şi chip. În rest, nu, nu am avut un model.
V-aţi dorit, după aceea, să mai regizaţi film şi nu s-a putut? De ce nu aţi mai făcut film?
Păi, ce am propus eu nu s-a primit, am făcut şi o prostie... Voiam să fac multe, nu mai ţin minte exact acum, cum ar fi „Visul unei nopţi de vară" sau, tot după Shakespeare, „Regele Lear", cu ţărani din Maramureş. Voiam să fac „Baltagul", cu Anna Magnani, şi aici am făcut prostia: am refuzat un scenariu scris de un italian. Atunci mi-am tăiat craca de sub picioare, ca să zic aşa. Anna Magnani văzuse filmul „Pădurea spânzuraţilor", a vrut să lucreze, italienii băgau bani, şi, deşi a fost un scenariu excepţional, trăda personajul lui Sadoveanu. Era al unuia, Amidei, nu ştiu dacă vă spune ceva (posibil, Sergio Amidei, scenarist, printre altele, al filmelor lui Rossellini - n. red.).
Fiecare cadru din film este
