Recenzorii au început de miercuri să îşi reactualizeze listele de recensământ pe care nu au completat CNP-ul persoanelor, INS urmând să recurgă la obţinerea acestor date de la alte instituţii doar în ultimă instanţă, a declarat şeful Direcţiei de Recensământ din INS, Ştefan Trică.
Şeful Direcţiei de Recensământ a precizat că deşi există posibilitatea legală ca Institutul Naţional de Statistică (INS) să intre în posesia acestor informaţii de la alte instituţii, cum ar fi primăriile sau Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, INS nu se va prevala de ea decât dacă se va constata că aceasta este ultima modalitate de aflare a CNP-urilor, scrie Mediafax.
"În niciun caz nu vrem să apelăm la alte instituţii. Deocamdată nu ne propunem acest lucru, deşi legea permite. CNP-ul există la fiecare primărie, dar e scris de altcineva, nu de persoana în cauză. Noi vrem ca persoana să îl declare", a spus Ştefan Trică.
El a apreciat că în două zile recenzorii ar putea să recupereze CNP-urile persoanelor care fie nu le-au declarat pentru că nu ştiau că este obligatoriu, fie chiar recenzorii nu le-au cerut acest lucru.
"Un bloc înseamnă un sector de recensământ, recenzorilor nu le va lua prea mult timp", a mai spus directorul Direcţiei de Recensământ din INS.
Institutul Naţional de Statistică a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că "programul de înregistrare continuă până la încheierea recenzării pentru întreaga populaţie şi întregul fond de locuinţe pe întreg teritoriu ţării, aşa cum a fost el aprobat în cadrul şedinţei Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, din data de 30.06.2011".
"După încheierea activităţii de înregistrare, în limita de timp disponibilă recenzorii vor reveni la persoanele de la care codul numeric personal nu a fost înregistrat la recenzarea propriu-zisă", potrivit INS.
Formularele se compl