Vă scrie un tânăr economist român independent. Mi-am făcut studiile în România şi la Stockholm, dar aceasta nu e o crimă mai mare decât aceea că dumneavoastră v-aţi făcut studiile la Chicago. Avem acelaşi interes, de a găsi soluţii pragmatice pentru ieşirea din criză.

Creşterea economică nu este din păcate un obiectiv al programului FMI cu România. Sub conducerea dum­neavoastră (cred că este corect să spun asta), România nu a aplicat nici relaxare cantitativă (cum au făcut SUA sau Marea Britanie), nici stimu­lare pe latura de investiţii publice (cum au făcut Germania sau Franţa în 2009, de exemplu). Totuşi, sub ochii dumneavoastră se fac excese în cheltuielile de achiziţii publice şi în cele de investiţii – fără ca asta să aibă ceva de-a face cu creşterea eco­no­­mică. Nu toate investiţiile publice sunt eficiente – cereţi înfiinţarea unui departament specializat cu analiza randamentului investiţiilor publice şi să fie finanţate doar cele cu randament mai mare decât rata dobânzii la care ne împrumutăm. Nici măcar fondurile europene nu sunt o garanţie a relansării eocnomice dacă sunt deturnate de grupuri de interese.

Vă rog să clarificaţi contribuţia politicilor recomandate de dumneavoastră la creşterea economică din 2011. Cum aţi sprijinit exporturile şi agricultura, domeniile care au dus economia înainte în 2011? Joseph Stiglitz spunea că uneori economia îşi revine nu datorită, ci în pofida politicilor publice. Dar nu îşi poate reveni la infinit.

Reducerea deficitului bugetar, care este lăudabilă ca intenţie, nu se poa­te face sustenabil decât pe baza creş­terii economice, ale cărei benefi­cii să fie mai bine adminstrate decât în trecut. Dumneavoastră vă propu­neţi însă reducerea deficitului bugetar ca scop prioritar în sine, şi vreţi să atin­geţi acest obiectiv doar prin re­du­ceri de cheltuieli. În acest fel nu veţi reuşi decât să limitaţi persp