Este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar se poate lăuda, la rândul său, cu o cunoaştere aparte. În ultimele şase luni, de când a demarat proiectul din fonduri europene "Şcoala mamelor", realizatoarea TV Andreea Marin Bănică spune că a aflat problemele, greutăţile sau temerile a peste 130.000 de femei din ţară şi de peste hotare. Cu banii pe care i-a atras prin ONG-ul său, 800.000 de euro, jurnalista arată că a alinat, consiliat şi pregătit profesional mii de mame. Şi anunţă că le pregăteşte ceva şi taţilor. Contextul discuţiei: startul campaniei "Făcut de ONG", o iniţiativă a Centrului de Resurse pentru participare publică (CeRe) şi Coaliţiei "ONG-uri pentru Fonduri Structurale".
Luând în considerare cazurile pe care le-aţi întâlnit în cadrul proiectului "Şcoala mamelor", credeţi că femeile din România sunt discriminate?
Andreea Marin: Sigur că da, dar discriminarea e doar o mică problemă, dacă pot să mă exprim astfel. "Şcoala mamelor" s-a născut tocmai din dorinţa de a veni în sprijinul mamelor care - dezorientate, informate cu interes spre o direcţie sau alta sau neinformate pur şi simplu - nu ştiu să se descurce. De exemplu, se află în faţa unui abuz, un caz de violenţă domestică sau pur şi simplu nu ştiu să comunice cu perechea lor - au pierdut această busolă pentru că s-au ocupat prea mult de carieră.
Depresia este iarăşi o problemă des întâlnită în ţara noastră şi de care ne lovim pentru că avem în acest proiect centre în care oferim gratuit consiliere psihologică şi psihiatrică pentru mamele care nu îşi permit o consiliere specializată. Nu e deloc ieftin să mergi la psiholog: o oră este cam două milioane. Şi nu există în unele cazuri nici curajul de a merge la psiholog pentru că cei din jur pot arăta cu degetul şi pot cataloga drept "nebună" o femeie care face asta.
Noi am început să le dăm curaj şi am venit cu inform