In fiecare an, pe 26 octombrie, intreaga crestinatate il sarbatoreste pe Sfantul Dumitru, Izbavitorul de mir, numit asa deoarece atunci cand l-au strapuns sulitele ucigase din rani n-a curs sange, ci mir.

Pentru spiritualitatea romaneasca, Sfantul Dumitru, placut lui Dumnezeu pentru batranetea sa, numit si Samedru, este patronul iernii pastorale dar si paznicul caselor si al oamenilor pe care-i apara de animalele salbatice.

Impreuna cu San-George (Sfantul Gheorghe), Samedru imparte anul pastoral in doua anotimpuri simetrice: vara pastorala, de la 23 aprilie pana la 26 octombrie, care are ca mijloc al timpului sarbatoarea de Sfantul Ilie, pe 20 iulie, si iarna pastorala, de la 26 octombrie pana la 23 aprilie, cu miezul timpului la 16 ianuarie, ziua lui San-Petru de iarna.

Cele doua divinitati, San-George si Samedru sunt in opozitie. San-George incuie iarna si trezeste la viata intreaga natura, inverzind-o, in timp ce Samedru desfrunzeste copacii, usuca iarba si descuie portile iernii, intr-o perioada de imbatranire simbolica a timpului, asa cum este toamna.

Sarbatoarea din 26 octombrie, care marcheaza inceputul iernii pastorale, este primita la sate inca din ajun, de pe 25 octombrie, cu unul din cele mai spectaculoase obiceiuri, focul lui Samedru, cand oamenii aprind focuri in curti sau pe dealuri, peste care sar copiii ca sa fie sanatosi si tinerii ca sa se casatoreasca.

In credinta populara, focul are menirea de a alunga fiarele dar si puteri roditoare. Dupa ce se stinge focul, gospodarii iau cenusa si carbuni pe care-i arunca in gradina ca sa aiba rod bogat in anul care vine. Copiii si tinerii care sar peste foc primesc de pomana covrigi, nuci, mere, struguri si prune uscate de la batranele satului. In ziua de Sfantul Dumitru, la biserica, dupa slujba, se dau de pomana colaci in forma de cruce si coliva de