Fost membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Sorin Ilieşiu, a declarat marţi seara, la Antena 3, că şeful statului şi prim-ministrul au ratat "reconcilierea istorică" prin absenţa de la discursul fostului Rege al României, Mihai I.
"Momentul de astăzi a fost unul de normalitate şi a reprezentat o nouă şansă ratată pentru reconcilierea naţională, din moment ce şeful statului, prim-ministrul ţării şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au fost prezenţi la discurs", a spus Sorin Ilieşiu la emisiunea Subiectiv.
"Ce-aş putea să mai spun decât că regret că preşedintele Băsescu nu-şi cere iertare faţă de regele Mihai pentru jignirile incalificabile la care s-a pretat. Pe de altă parte, constatând că preşedintele Băsescu îşi schimbă opiniile precum cămăşile, poate o să aibă o revelaţie mâine şi o să-şi ceară iertare", a adăugat Sorin Ilieşiu.
"Excelenţă, excelaţi în minciună"
Ilieşiu i-a adresat la 27 iunie 2011 o scrisoare deschisă preşedintelui României, după ce şeful statului a spus într-o emisiune televizată că Regele Mihai a "trădat" ţara când a abdicat şi a fost "slugă la ruşi".
"Mareşalul Antonescu este vinovat în istorie pentru pogromul împotriva evreilor, pentru deportarea lor în Transnistria... ce sa zic... Uităm că România avea atunci un şef de stat. Antonescu era prim-ministru. Unuia îi dăm averile, pe altul îl facem criminal de război. De ce? Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi", spunea Traian Băsescu, în emisiunea "Evenimentul Zilei", difuzată de B1 TV.
"Domnului Traian Băsescu - Preşedintele României
Demisia!
Excelenţă, excelaţi în minciună, nedreptate, neruşine, incultură, derizoriu, prefăcătorie, mahalagism, vulgaritate, ipocrizie, fariseism, prefăcătorie, duplicitate, viclenie. Ca să nu se creadă că ceea ce vă scriu ar fi «sarcină de partid», tocmai mi-am dat demis