Controlul efectuat de Curtea de Conturi a descoperit nereguli \"fără număr\" la C.N. Loteria Naţională. Prejudiciul depăşeşte 86 de milioane de lei. Sursa: EVZ
Curtea de Conturi a descoperit grave nereguli la Compania Naţională "Loteria Română" (CNLR) în privinţa cheltuirii banilor publici. Inspectorii Curţii au găsit contracte încheiate nelegal, caiete de sarcini "aranjate", plăţi nejustificate către case de avocatură, maşini cumpărate la suprapreţ şi altele asemenea.
Prejudiciul calculat de inspectorii de conturi se ridică la suma de 86 milioane de lei, fără TVA , adică peste 20 de milioane de euro.
25 de milioane de lei, aruncaţi pe cartele telefonice
Una dintre afacerile proaste, dar bănoase, făcute de conducerea Loteriei, a fost cu un SRL din Focşani, SC Form Trade, cu care CNLR a încheiat, în 2008, un contract de distribuţie de cartele telefonice (Orange, Vodafone şi Cosmote).
Potrivit contractului, cartelele urmau să fie vândute la agenţiile Loteriei. Contractul a fost modificat, însă, de către o persoană proaspăt angajată în instituţie, care a renunţat, în numele Loteriei, la cartelele de telefonie mobilă, cumpărând, în schimb, cartele Pelegrin - utile pentru reducerea tarifelor la convorbirile în străinătate.
Acesta nu a fost însă singurul favor făcut sereleului din Focşani. Iniţial, contractul prevedea că Loteria trebuia să achite contravaloarea cartelelor pe măsură ce erau comercializate. Pentru că erau slabe speranţe de vânzare a cartelelor "Pelegrin", Loteria a achitat, în avans, 25 de milioane de lei pentru cartele, pe care le-a oferit apoi ca bonusuri la câştigurile de la jocuile Loto.
Curtea de Conturi a calculat un prejudiciu, în acest caz, de 25 de milioane de lei.
Contract de pază, prejudiciu de 10 milioane de euro
O altă "învârteală" a conduceri