Deschidem serialul "De ce iubim România" cu Prinţul Charles, fără doar şi poate cel mai mare lobbyist al României la momentul actual. Spune că ţara aceasta "îi creează "sentimentul veşniciei" şi-i aminteşte de "copilărie". Vă invităm să redescoperim împreună o ţară demnă de un Prinţ.
Moştenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Charles, prinţ de Wales, Duce de Cornwall şi Rothesay, a făcut, spre sfârşitul anilor '90, un coup de foudre pentru România. De la un an la altul, dragostea lui de noi a crescut necontenit şi, aparent, la fel de necontrolat ca orice pasiune care se respectă, reciproca a devenit şi ea valabilă. Românii îl simt pe prinţ aproape de sufletul lor, iar imaginaţia li s-a aprins. Aşa se face că, în ultimele zile, unii dintre ei văd posibilă chiar accederea acestuia la tronul României în virtutea legăturii de sânge pe care Regele Mihai o are cu Regina Elisabeta a II-a, mama prinţului de Wales.
Un lucru e sigur - Charles a devenit unul dintre cei mai buni "români", omul care ne "vinde" - garantând cu notorietatea sa - imaginea la export, ori de câte ori are ocazia.
Ultimul episod, "Wild Carpathia" - documentarul despre natura şi oamenii Transilvaniei, difuzat de Travel Channel UK - ni-l prezintă pe Charles ca pe un mare îndrăgostit de România, aflat în postura de ocrotitor al fabuloaselor bogăţii naturale ale Carpaţilor, în principal al celor 250.000 de hectare de pădure virgină, - 65 la sută din totalul suprafeţelor împădurite ale Europei.
Românii au marcat vizita prinţului Charles în satul Saschiz, din Mureş, din mai 2009, printr-o placă scrisă în engleză şi română. Acesta citeşte emoţionat: "În amintirea vizitei Alteţei Sale Regale, prinţul de Wales"
"Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară"
"Ce