Discursul tinut de regele Mihai in Parlamentul Romaniei pe 25 octombrie a fost ca o fereastra deschisa catre o Romanie pierduta, o Romanie fara de care suntem si noi pierduti ca natie, intr-o balacareala generala si fara rost, intr-o bulversare teribila a valorilor, intr-o debusolare fara speranta, intr-o totala alienare de propria istorie si traditie.
Majestatea Sa n-a spus lucruri epocale, nu a facut dezvaluiri neasteptate si nici n-a lansat atacuri fara de care politica a ajuns sa ni se para imposibila. A vorbit simplu si curat despre marile valori nationale ce trebuie reasezate la locul lor, despre nevoia de regasire a demnitatii si a identitatii nationale, despre respectul pentru istorie, despre dragostea de tara si neam, despre credinta, despre mostenirea pe care o vom lasa generatiilor viitoare, despre importanta regulilor, despre nevoia de a intelege democratia si despre importanta Coroanei. A fost un discurs scurt, sub 10 minute, dar care a atins esenta a ceea ce ne lipseste si a ceea ce ar trebui sa incercam sa regasim.
"Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie. Cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos. (...) Cele mai importante lucruri de dobandit, dupa libertate si democratie, sunt identitatea si demnitatea". Nimic memorabil, desigur, dupa cum spunea, parca usurat, un parlamentar PDL. Daca nu e injurios, veninos si bascalios nu e memorabil.
Discursuri depsre patriotism, identitate si demnitate nationala, despre istorie, eventual asezonate cu cateva lacrimi, am mai auzit. Si mereu au sunat spart, demagogic, adesea caragialesc, cel mai adesea ca preludiu al unor atacuri politice pline de vorbe grele. Maret in discursul regelui a fost ca a redat valoare
