Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel cere reducerea cu 50% a datoriilor Greciei către creditorii privaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, miercuri, într-un discurs în Parlamentul de la Berlin că liderii europeni ar trebui să se pună de acord asupra unui plan care ar presupune tăierea cu 50% a datoriilor Greciei către deţinătorii privaţi de obligaţiuni.

În discursul susţinut în Parlament cu scurt timp înaintea unui vot pentru creşterea capacităţii financiare a Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, cancelarul a promis să susţină la summit-ul european soluţii sustenabile pe termen lung.

"Vom face tot ce putem pentru a pune din nou Grecia pe picioare cât mai cuirând posibil. Doar o reducere a datoriei nu va rezolva problemele Greciei, trebuie încă implementate reforme structurale. Scopul reuniunii din această seară trebuie să fie un rezultat care să asigure că Grecia va avea, până în 2020, o datorie publică raportată la PIB de 120%", a spus Merkel, citată de agenţia de presă Reuters. Cancelarul a avertizat că statul elen ar avea nevoie de susţinerea Uniunii Europene pentru o perioadă mai lungă şi că nu se întrevăd soluţii care să funcţioneze peste noapte.

Potrivit scenariului de sustenabilitate propus de experţii UE, FMI şi BCE, valoarea obligaţiunilor elene deţinute de investitori privaţi ar trebui tăiată cu 50%. Liderii europeni au convenit în luna iulie asupra celui de-al doilea acord de finanţare externă pentru Grecia, de 109 miliarde euro, care a inclus o contribuţie din partea creditorilor privaţi. Participarea băncilor şi companiilor de asigurări presupunea reducerea cu 21% a valorii obligaţiunilor Greciei cu maturitatea până în 2020.

Merkel, în încercarea de a convinge germanii de nevoia susţinerii partenerilor îndatoraţi din zona euro, a avertizat că se află în joc chiar soarta Uniunii Europene. "Lumea întregă priveşte Germania şi Europa să vadă dacă suntem caşpabili şi pregătiţi să ne asumăm responsabilita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 42 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum 2 ore
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°