Numărul prea mic de locuri la grădiniţe şi de personal care să aibă grijă de copii constituie principalul motiv pentru care au loc accidente în unităţile de învăţământ. Protecţia Consumatorului a constatat, de asemenea, că cei mici riscă să se curenteze sau, uneori, să se îmbolnăvească din cauza mâncării de la grădiniţă.
Un copil de 4 ani a stat patru zile în comă după după ce a căzut de la mansarda unei grădiniţe din Bucureşti, săptămâna trecută. Un caz asemănător s-a petrecut la sfârşitul lunii trecute la Baia Mare, unde un copil a fost dus la spital cu un picior rupt după ce a căzut de la etaj. Iar ambulanţa au chemat-o părinţii, pentru că educatoarele l-au dat pe micuţ în grija infirmierei, deşi avea fractură deschisă, potrivit emaramures.ro. Poliţia şi inspectoratele şcolare anchetează ambele cazuri, pentru a vedea cine se face vinovat de accidentarea copiilor.
În spatele celor două incidente sunt însă mai multe cauze, de la supraaglomerarea grădiniţelor la personal prea puţin şi prost plătit. Iar situaţia cea mai gravă pare să se înregistreze în Bucureşti. La începutul anului şcolar, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, spunea că în Bucureşti există un deficit de 25.000 de locuri în grădiniţe, care ar putea fi rezolvat treptat prin organizarea unor astfel de unităţi în curtea şcolilor sau a liceelor care dispun de spaţii sau prin mansardarea clădirilor existente. De altfel, accidentul de săptămâna trecută, de la grădiniţa din Militari, a avut loc pentru că grădiniţa era mansardată. Asigurarea de locuri în grădiniţe este în responsabilitatea autorităţilor locale.
Pe de altă parte, oficialii Inspectoratului Şcolar Bucureşti spun că problema nu mai este la fel de gravă ca în anii trecuţi, pentru că în ultimii patru ani, numărul de locuri la grădiniţe a fost mărit cu aproximativ 6.000-6.500. Potrivit inspectorului Viorica Preda de la Ministerul Ed