Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fosta directoare de la SAPARD, Ioana Gârlea trebuie să plătească Ministerului Turismului peste 22.000 de euro

Publicat in Alba24, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Potrivit unei hotărâri definitive emise de Curtea de Apel Piteşti, fosta directoare a SAPARD, Ioana Gârlea rămâne cu pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi o perioadă de încercare de 5 ani, precum şi plata sumei de 22.684,5 euro către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, echivalent al unei finanţări nerambursabile obţinute prin utilizarea unor documente false.

Reamintim că sentinţa a fost emisă iniţial în luna martie, de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, pentru infracţiuni comise în anul 2004. Magistraţii de la Piteşti au păstrat aceleaşi coordonate din hotărârea amintită.

Potrivit rechizitoriului întocmit procurorilor DNA Alba, Ioana Gârlea, în calitate de reprezentant legal al SC “P&G Production” SRL Zlatna, a prezentat în mai multe rânduri documente false, pentru a obţine fonduri europene nerambursabile. Suma de 22.684,50 euro reprezintă finanţarea nerambursabilă obţinută în 2003, prin programul PHARE, ca administrator la firmei din Zlatna. Fosta directoare de la SAPARD mai trebuie să plătească şi 30.771,52 lei, respectiv cofinanţarea de la bugetul de stat, în cadrul proiectului “Ecoplast“, derulat la Zlatna. Pe lângă aceşţi bani, fostul director al SAPARD va trebui să achite încă 5.000 de lei şi 3.000 de euro către alte două părţi din dosar.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=49352

Potrivit unei hotărâri definitive emise de Curtea de Apel Piteşti, fosta directoare a SAPARD, Ioana Gârlea rămâne cu pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi o perioadă de încercare de 5 ani, precum şi plata sumei de 22.684,5 euro către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, echivalent al unei finanţări nerambursabile obţinute prin utilizarea unor documente false.

Reamintim că sentinţa a fost emisă iniţial în luna martie, de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, pentru infracţiuni comise în anul 2004. Mag

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum o ora
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni

Mediafax acum o ora
„În urma avizelor primite de la instituţiile competente, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca 91 de staţii ale liniilor de transport public să fie redenumite, începând cu data de 03.03.2

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum o ora
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum 2 ore
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum 2 ore
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 martie 2025. Momente potrivite de analiză pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Săptămâna debutează cu aspecte financiare, însemnând cheltuieli pe cele necesare traiului cotidian. Sunt șanse să și primești bani dinspre locul de muncă sau ceva favoruri materiale. Se vor regla unele datorii pe care alții le au față de ti

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°