Un băiat în vârstă de zce ani, aflat ca pasager pe un moped, a fost accidentat în cursul zilei de ieri. Mopedul, condus de un tânăr de 20 de ani a intrat pe contrasens, în coliziune cu un autoturism şi astfel băiatul a fost accidentat uşor.
Potrivit unor informaţii furnizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, ieri, în jurul orei 10,00 L Florin, în vârstă de 20 de ani din localitatea Marca conducea un moped marca Piagio pe care se mai afla un băiat de zece ani. La un moment dat a intrat pe contrasens, în coliziune frontală cu un autoturism marca VW, condus de un bărbat de 36 de ani, din Camăr iar în urma impactului, băiatul de 10 ani a fost accidentat uşor.
Tot ieri, un şofer în vârstă de 75 de ani, L. Alexandru, în timp ce se afla la volanul unui autoturism între localităţile Ciumărna şi Românaşi, nu a redus viteza de deplasare, într-o curbă periculoasă semnalizată regulamentar, a derapat şi a intrat în şanţul din stânga direcţiei de mers. O pasageră din autoturism a suferit leziuni grave.