Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii cu procese pe rol în instanţă, în audienţă la conducerea Tribunalului Alba. Vezi poziţia magistraţilor

Publicat in Alba24, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Mai mulţi pensionari din Alba care au intentat procese în instanţă cu ajutorul liberalilor, pentru plata retroactivă a sumelor aferente grupelor I şi II de muncă au avut o întrevedere, miercuri dimineaţa, cu preşedinta Tribunalului Alba, Cornelia Mureşan. Aceştia şi-au manifestat îngrijorarea faţă de respingerea dosarelor, în mai multe cazuri.

Reamintim că este vorba de un grup de 3.500 de oameni care au intentat proces Casei Judeţene de Pensii Alba privind drepturi prevăzute de Legea 218/2008. Unul dintre cei în cauză, Rică Făgădar, a spus că dosarele sunt respinse pe baza unui act prezentat în instanţă de CJP Alba, potrivit căruia plata drepturilor solicitate de pensionari este realizată prin acţiune judecătorească. Aceeaşi sursă susţine că magistraţii ar folosi acest document drept precedent pentru soluţionarea cazurilor respective, chiar dacă sunt unii pensionari nu şi-au primit banii sau li s-a calculat incorect.

Cei prezenţi au fost ascultaţi de conducerea Tribunalului, însă reprezentantul pensionarilor a menţionat că preşedinta instituţiei le-a adus la cunoştinţă că nu poate să se implice în procese aflate pe rol. Astfel, pensionarii sunt îngrijoraţi că vor fi nevoiţi să deschidă alte solicitări în instanţă, pentru calcularea corectă a drepturilor.

Declaraţiile pensionarilor sunt contestate însă de magistraţii însărcinaţi cu soluţionarea acestor cauze. Aceştia susţin că nu este vorba despre niciun act sau precedent judiciar, ci de decizia depusă ulterior de CJP Alba privind recalcularea drepturilor de pensie: “Din considerentele sentinţelor civile prin care s-au soluţionat acţiunile civile ale reclamanţilor, în sensul respingerii, reiese că înscrisul depus de intimata Casa de Pensii Alba, la care se face referire în articol îl reprezintă decizia privind recalcularea drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile art.169 din Legea 263/

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 6 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 12 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°