Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Liviu Antal și-a răstignit fosta echipă. FCM eliminată dramatic din Cupa României

Publicat in Adevarul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Fostul jucător al FCM-ului, Liviu Antal, a fost pe rând demon și înger pentru Oțelul Galați în meciul de aseară. Mai întâi a ratat un penalty, iar apoi, în faza imediat următoare, a înscris probabil GOLUL ANULUI, o foarfecă perfectă, care a adus calificarea formației moldave în sferturile Cupei.

Gălăţenii şi mureşenii au propus şi în Cupă scenariul din urmă cu trei zile, în campionat. Paraschiv a deschis scorul după pauză, mureșenii egalând prin Subotici cu zece minute înainte de final. Neagu a obţinut un penalty în minutul 85, Antal a executat, însă bara din dreapta l-a salvat pe Albuţ. Imediat, Pena a recuperat în dreapta, a centrat şi Antal a decupat cu o "foarfecă" de efect pentru ca Oțelul să se califice în sferturile Cupei României. Golul anului, fără doar și poate.

"Am jucat bine 60 de minute, am făcut două greşeli prea uşor, ne-am bătut singuri. Dorinel m-a bătut de două ori, dar nu-i nimic, o să recuperez", a declarat la final Tibor Selymes, antrenorul FCM-ului.

FC Municipal a evoluat în formula:

Albuţ - Vagner, Nicu, Gugu, Szilagyi - Jamal Mohammed (62-Didi), Issa Ba - Goge (46-Fl. Dan), Ilyes, Bumba (76-Celsinho) - Subotic.

Click aici pentru rezumatul meciului!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 23 minute
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

VIDEO David Popovici, mesaj clar despre turul doi al alegerilor prezidențiale: „Am un îndemn pentru toată lumea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la 200 de metri liber, a vorbit despre . Acesta a avut un îndemn pentru turul doi, acolo unde pe buletinele de vot vor apărea Elena Lasconi și Călin Georgescu. - Ion Țiriac

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Le Monde: Marea Britanie și Franța iau în calcul o acțiune militară comună în Ucraina

Ziua News acum 2 ore
Țările europene au reluat discuțiile cu privire la posibila desfășurare de trupe sau luptători de la companii militare private în Ucraina, relatează ziarul francez Le Monde. Potrivit surselor, acest lucru este determinat de faptul că Washingtonul ar

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-4°
lun.

-2°/6°
mar.

-4°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°