Locurile care odată erau pline de viaţă, unde vedeai mineri la tot pasul, au ajuns azi pustii. După disponibilizările din ultimii ani, ortacii au luat tot şi au plecat în zonele de unde veniseră. În urma lor au rămas oraşe-fantomă. Locurile care odată erau pline de viaţă, unde vedeai mineri la tot pasul, au ajuns azi pustii. După disponibilizările din ultimii ani, ortacii au luat tot şi au plecat în zonele de unde veniseră. În urma lor au rămas oraşe-fantomă.
În oraşe precum Vulcan, Lupeni, Uricani, Ghelari sau Mătăsari, pe care Ceauşescu le-a vrut “motorul” economiei, vezi acum doar străzi pustii, pe unde îşi fac veacul câţiva câini înfometaţi. Iar când te uiţi la blocurile cenuşii, abandonate, simţi cum ţi se zbârleşte părul.
La câte-o fereastră, o perdea ruptă se mişcă în bătaia vântului, iar pe jos se întâmplă să mai zăreşti câte o jucărie scăpată de un copil care a plecat în grabă. Până şi ramele de la geamuri au dispărut. Iar peisajul e şi mai cutremurător când intri în imobile. Pereţii sunt cojiţi până la cărămidă, iar pe locul fostelor camere nu au mai rămas decât moloz şi gunoaie.
De cum intri în Uricani, te izbeşte un peisaj trist. Singurul bloc de 10 etaje e în paragină. Pe acoperiş au crescut copaci, iar la geamuri nu au mai rămas nici măcar ramele. “Când au plecat, minerii au luat tot: uşi, paturi, căzi, până şi pardoseala”, ne-a povestit unul dintre puţinii oameni rămaşi în localitate. La nici 500 de metri mai departe, aceeaşi privelişte: două blocuri, de două şi de trei etaje, zac abandonate. Străzile sunt pustii, iar liniştea e deranjată doar de urletul vreunui câine care caută mâncare.
În Lupeni se află Palatul Cultural Minerul. Clădirea a fost dată în folosinţă în 1927 şi, după plecarea minerilor, autorităţile nu s-au mai îngrijit deloc de ea. Acum, imobilul arată jalnic. Coloanele sunt distruse şi până şi fier betonul din tavan
