Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eco-Salubritatea a intrat in legalitate

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Consilierii locali au aprobat, dupa lungi discutii, proiectul de hotarare privind organigrama si statul de functii ale S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A., dar si bugetul de venituri si cheltuieli al proaspetei societati. Proiectul a starnit ample discutii in sedinta, mai ales ca alesii pascaneni au ridicat doua semne de intrebare cu privire la aceasta unitate, si anume cum se va face preluarea utilajelor de la vechea unitate si de ce apar cheltuieli atat de mari cu personalul. „Aproape 60% din totalul cheltuielilor sa fie doar cu personalul, mie cel putin mi se pare destul de mult. Si trebuie gasita si modalitatea de preluare a utilajelor de la RAGCL, unde a functionat pana nu demult acest serviciu. O parte din ele vor merge gratuit, dar cele care sunt cumparate de regie nu pot fi date in mod gratuit, ci cu o valoare. Bineinteles, nu aceeasi valoare cu care au fost achizitionate, pentru ca in timp valoarea lor scade”, a precizat consilierul PSD Dumitru Pantazi. „Noi am stabilit valoarea utilajelor si am cazut de acord sa fie preluate in rate. Este vorba despre o suma lunara de 13.800 lei, iar ultima rata sa fie si achitarea lor. Valoarea totala a utilajelor se ridica la aproximativ 500.000 lei. Bunurile pe care le avem de la primarie sunt acordate noii societati cu titlu gratuit, insa celelalte bunuri pe care le-am cumparat trebuie sa fie valorificate. Regia ramane cu o datorie catre stat de 33 miliarde lei vechi pe acest serviciu. Nu ne putem chiar bate joc de regia asta”, a mentionat Georgeta Sandu, directorul general al RAGCL. „Am infiintat aceasta societate pentru ca orasul sa fie mai curat. Ca sa faci curat trebuie sa existe un anumit numar de oameni, utilaje si toate dotarile necesare. De aceea este bine sa nu amanam proiectul si sa gasim intelegere sa rezolvam aceasta problema. Domnul director al acestui serviciu va trebui sa ne prezinte la un moment dat to

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 21 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 40 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

Cinci sicrie misterioase au apărut la picioarele Turnului Eiffel, cu inscripţia "Soldaţi francezi din Ucraina". Acţiunea ar putea avea legătură cu "mâinile roşii" imprimate cu vopsea pe Memorialul Holocaustului din Paris

News.ro acum o ora
Cinci sicrie în mărime naturală acoperite cu un steag francez, pe care era scris "Soldaţi francezi din Ucraina", au fost depuse sâmbătă dimineaţa la picioarele Turnului Eiffel, stârnind o alertă de securitate. Una dintre cele trei persoane arestate

Doi morţi şi persoane dispărute în inundaţiile din sudul Germaniei. Temeri că desfăşurarea Euro 2024 ar putea fi afectată

News.ro acum 58 minute
Două persoane au murit, altele sunt date dispărute şi mii de oameni au fost nevoiţi să îşi evacueze locuinţele în sudul Germaniei, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă, generând temeri că inclusiv campionatul de fotbal Euro

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum o ora
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°