În 1987, regizorul Nicolae Mărgineanu lansa pelicula ”Flăcări pe comori”. Cu Mircea Albulescu, Claudiu Bleonț, Remus Mărgineanu, Imola Gașpar, Mircea Diaconu, Magda Catone și Melania Ursu printre protagoniști. Filmul era inspirat din romanul ”Arhanghelii” de Ioan Agârbiceanu și o mare parte a lui a fost turnat în Roșia Montană.
Povestea se desfășoară în jurul celei mai bogate mine din Roșia Montană, denumită ”Arhanghelii”. E un film clasic deja despre îmbogățiri și căderi spectaculoase, iubiri interzise și orgolii. Totul se învârte în jurul aurului. Măcar pentru a înțelege cât de iluzorie e ”fericirea” câștigată peste noapte, e o producție care merită văzută.
Nicolae Mărgineanu s-a întors la Roșia Montană în această vară. ”Flăcări pe comori” a avut parte de o proiecție specială în cadrul Școlii de Vară de Arhitectură și Restaurare organizată de ARA (detalii aici). Cu această ocazie, regizorul a înregistrat și o serie de interviuri cu localnici și participanți la școala de vară. Sunt mărturii care sună altfel decât cele din spoturile publicitare ale RMGC care au inundat mass media autohtone. Printre cei intervievați se numără și Sorin Jurcă, unul dintre localnicii care sunt deciși să nu plece din Roșia Montană. În urmă cu un sfert de veac a fost unul dintre actorii din ”Flăcări pe comori”.
În 1987, regizorul Nicolae Mărgineanu lansa pelicula ”Flăcări pe comori”. Cu Mircea Albulescu, Claudiu Bleonț, Remus Mărgineanu, Imola Gașpar, Mircea Diaconu, Magda Catone și Melania Ursu printre protagoniști. Filmul era inspirat din romanul ”Arhanghelii” de Ioan Agârbiceanu și o mare parte a lui a fost turnat în Roșia Montană.
Povestea se desfășoară în jurul celei mai bogate mine din Roșia Montană, denumită ”Arhanghelii”. E un film clasic deja despre îmbogățiri și căderi spectaculoase, iubiri interzise și orgolii. Totul se învârte în jurul aurului. Mă