Liderii zonei euro s-au întâlnit în această seară pentru a pune la punct un plan de măsuri menit a stăvili criza datoriilor din zona euro. Vestea bună este că liderii celor 27 state din Uniunea Europeană au ajuns la un acord asupra recapitalizării băncilor. Sursa: REUTERS
UPDATE 22.38. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel intenţionează să meargă ei înşişi să negocieze în timpul nopţii cu băncile creditoare ale Greciei pentru a le convinge sa accepte o pierdere de aproximativ 50%, a anunţat miercuri o sursă guvernamentală europeană, transmite AFP.
Aceasta iniţiativă intervine în timp ce negocierile dificile purtate în acest sens de mai multe zile între guvernele europene şi reprezentanţii sectorului bancar progresează greu.
UPDATE 22.30. Zona euro este pregătită să multiplice forţa acţiunii Fondului European de sprijin pentru ţările aflate în dificultate (EFSF). Însă cifrele nu vor fi anunţate la sfârşitul summitului de astăzi, potrivit unui proiect de acord obţinut de AFP.
Liderii uniunii monetare "de acord să multiplice" forţa de acţiune a EFSF, pentru a opri contagiunea crizei datoriilor, se arată în document, transmite Agerpes.
UPDATE 22.18. Liderii europeni au ajuns la un acord asupra recapitalizării băncilor, a anunţat premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.
"Am căzut de acord asupra recapitalizării băncilor, care trebuie să fie unul dintre obiectivele noastre principale", a precizat Tusk într-o conferinţă de presă, la sfârşitul summitului şefilor de stat şi de guvern din UE. El a confirmat informaţiile vehiculate în ultimele zile în presă, conform cărora, în cadrul procesului de recapitalizare, fondurile proprii de bază ar urma să ajungă la 9%.
Conform textului declaraţiei finale, acest obiecti