România deţine 65% din pădurile virgine şi cvasivirgine din Europa, dar acest patrimoniu mondial se află în pericol de deteriorare, potrivit organizaţiei World Wide Fund (WWF) România. Organizaţia a tras un semnal de alarmă prin lansarea de ieri a campaniei „Salvaţi pădurile virgine”. Scopul campaniei lansate alături de ambasadorii şi susţinătorii organizaţiei este de a pune sub protecţie cele 250.000 de hectare de păduri virgine din ţara noastră, din cele 322.000 de hectare existente în Europa. Reprezentanţii organizaţiei consideră că era necesară lansarea acestei campanii, deoarece peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, la ora actuală, nici o formă de protecţie, fiind în pericol de a fi distruse în mod legal.
„Deşi salvarea pădurilor şi conservarea biodiversităţii din ţara noastră reprezintă o misiune importantă, putem afirma că prioritatea zero a acestei misiuni o constituie pădurile virgine. Această parte a naturii nu va putea fi reconstruită niciodată şi, odată pierdută, rămâne pierdută pentru totdeauna. Având în vedere că suntem printre ultimii europeni care ne mândrim cu o asemenea comoară, este obligaţia noastră morală de a păstra aceste ţinuturi intacte şi de a lăsa o bucăţică de sălbăticie şi copiilor noştri”, a declarat Magor Csibi, director WWF România.
În ultimii 40 de ani, suprafeţele acoperite de păduri virgine au scăzut în mod constant, de la aproximativ 600.000- 650.000 ha, ceea ce reprezenta 10%-12% din Fondul Forestier al României, până la 5% cât are acum, între 218.500-246.700 ha. Majoritatea pădurilor virgine şi cvasivirgine, cum sunt de fag sau cu amestecuri de fag-brad-molid şi se regăsesc în zonele înalte din munţi. Aceste păduri pot fi găsite în zona centrală şi de sud a Munţilor Carpaţi, cu precădere în partea de sud-est a ţării, fiind tipice pentru Munţii Carpaţi şi zonele continentale ale Europei. Până acum, ac