Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazare de lux la Iaşi pentru maidanezi

Publicat in Adevarul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Primarul oraşului, Gheorghe Nichita, alocă 250.000 de lei pentru ridicarea unei hale cu 100 de cuşti destinată câinilor fără stăpân

Şefii Primăriei Iaşi au aunţat ieri, în timpul unei inspecţii pe şantierul padocului din Tomeşti, că nu vor termina în viitorul apropiat adăpostul pentru animale, deoarece investiţia totală se ridică la 10 milioane de lei, şi nu 3,3 milioane de lei, cum au estimat iniţial.

Diferenţa de 6,7 milioane de lei ar fi imposibil de finanţat, momentan, spun edilii. Cu toate acestea, municipalitatea se arată dispusă să cheltuie, până la sfârşitul anului, 2,5 milioane de lei pentru amenajarea a 1.000 de cuşti, în cadrul a zece module. Practic, fiecare din cele zece hale va costa 250.000 de lei, cât preţul unui apartament cu două camere într-o zonă bună a oraşului.

„Pentru fiecare hală, cheltuim între 200 şi 250.000 de lei, la care se adaugă personalul, echipamentele şi hrana animalelor“, a spus primarul Gheorghe Nichita.

construcţie cu probleme

Practic, lucrările la noul padoc s-au umflat peste noapte. „Noi am vrut să facem 4.000 de cuşti. În primă fază, ne limităm la 1.000 pentru că nu putem face faţă şi nu avem atâţia bani. Trebuie să ţin banii din buget pentru lucrările din Tătăraşi şi pentru a asigura apa caldă. Sunt alte priorităţi. Am început lucrarea, am bunăvoinţă, dar din păcate n-am bani suficienţi“, s-a plâns primarul. Lucrările la noul adăpost pentru animale au început cu stângul încă de acum doi ani.

Proiectul s-a blocat câteva luni deoarece muncitorii firmei Iasicon au săpat fundaţiile pe proprietăţile private ale unor localnici din Tomeşti. După schimbarea amplasamentului, muncitorii n-au mai lucrat câteva luni deoarece municipalitatea nu făcea plăţi. Chiar dacă au achitat 900.000 de lei pentru lucrările efectuate, edilii oraşului mai au o datorie de 300.000 de lei din luna i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°