Criza a scos complet intelectualii români din dezbateri care contează. Pentru că criza e domeniul economiștilor. Nimic mai deplasat. Dacă ne uităm în istoria recentă a Europei vom vedea grave disfuncțiuni exact acolo unde intelectualii ar fi trebuit să sară ca arși: îndepărtarea de democrație, acceptarea unor măsuri transeuropene hotărîte de sus în jos, formalizarea și birocratizarea, dileme de acum două secole revenite: suveranitate vs. democrație. Ce start poate fi mai ‘intelectual’ de atît?
Obsesiile însă vibrează în alte colțuri: rege, președinte, interbelic, conservatorism, dreapta, cultura încotro și alte foricele. Temele puternice nu sînt pentru intelectuali. Intelectualii nu au voie să vorbească despre economie, despre politică externă, despre măsuri sociale pentru că se discreditează, își mînjesc statutul de clovni estetici ai politico-financiarului. Aș zice că ar trebui să profite senin inclusiv de stipendiile lor obișnuite pentru a repune pe masă idei simple. Poate cea mai bună poveste despre intelectuali mi-a spus-o cîndva un om plin de bani și diabolic de deștept: știi, o dată pe an, le dau o masă într-un restaurant luxos, îi chem pe toți marii intelectuali și îi las să se dea deștepți cîteva ore.
Revenind, vă propun să căutăm cît mai multe propuneri de dezbateri pe marginea crizei europene. Încep prin a vă propune un colaj din Le Monde și aștept alte sugestii. Dacă intelectualii nu pot s-o facă, măcar să dezbatem noi, cetățenii de rînd cu mijloacele noastre puține, pe texte găsite de noi, ici-colo.
Sloterdijk vorbește de ‘creditism’, de metamorfozarea capitalismului recent într-o viață pe credit (cum spune și Bauman aici). Creditul și-a pierdut orice funcție antreprenorială – nu mai iei credit ca să creezi sau ca să cîștigi, iei credit ca să supraviețuiești și să plătești alte datorii. Sloterdijk mai spune că vede criza ca pe o zeiță
