Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un apartament dintr-un bloc situat în municipiul Călăraşi, pompierii militari evacuând, din cauza fumului dens, o parte a locatarilor şi au scos în timp util din locuinţă o butelie de aragaz, eliminând astfel pericolul producerii unei explozii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, incendiul a avut loc pe Aleea Constructorului, din Călăraşi, pompierii intervenind cu două autospeciale pentru lichidarea focului.
Proprietarul locuinţei situate la nivelul al doilea al clădirii de patru etaje nu era acasă în momentul izbucnirii flăcărilor, iar locatarii de pe scară au văzut fumul gros care ieşea pe lângă uşa apartamentului şi au încercat să intre, însă nu au putut deschide uşa, anunţând ulterior pompierii.
"În incendiu au fost distruse bunurile dintr-o cameră, un pat, elemente de mobilier, îmbrăcăminte şi electrocasnice, fără să fie înregistrate victime. Cauza probabilă a izbucnirii focului este o ţigară lăsată nestinsă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi, lt Mihai Ionescu.
Pompierii au găsit scrumiera printre resturile patului, proprietarul susţinând că a lăsat-o cu ţigara pe masă.
Incendiul nu a afectat locuinţele din jur, dar apa folosită pentru stingerea incendiului s-a infiltrat prin podea şi prin pereţii exteriori ai blocului până la apartamentele de dedesubt.
La ora transmiterii acestei ştiri, focul a fost stins.
Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un apartament dintr-un bloc situat în municipiul Călăraşi, pompierii militari evacuând, din cauza fumului dens, o parte a locatarilor şi au scos în timp util din locuinţă o butelie de aragaz, eliminând astfel pericolul producerii unei explozii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă