Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţul Galaţi, în pericol de a rămâne fără bani pentru gropile de gunoi ecologice!

Publicat in Adevarul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

În fapt, aproape jumătate din judeţele din România vor rămâne fără proiectele pentru sistemul integrat de colectare a deşeurilor dacă nu-şi vor rezolva problemele locale în maximum o lună de zile.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, şi Ministerul Afacerilor Europene, Leonard Orban, le-au dat termen 30 de zile autorităţilor locale şi centrale să finalizeze toată documentaţia pentru obţinerea finanţărilor.

În această situaţie se află judeţele; Alba, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Harghita, Maramureş, Prahiva, Brăila, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Bihor, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vălcea, Braşov şi Buzău. În cele mai mutle dintre cazuri

„Din păcate am ajuns într-o fază în care autorităţile locale nu înţeleg să treacă peste neînţelegerile politice în general. Consiliile locale şi judeţene au la dispoziţie o lună de zile să rezolve problemele dintre ele. În speţă, se ceartă consiliul judeţean cu primăriile, care nu respectă contractul pe care l-au încheiat pentru amengajarea gropilor de gunoi. Dacă noi nu reuşim să finalizăm aceste proiecte, atunci rămânem în urmă la absorbţia fondurilor”, a spus Laszlo Borbely, ministerul Mediului.

Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene a declarat că dacă într-un timp scurt cele 17 judeţe nu vor întreprinde paşii necesari, astfel încât să se înceapă proiectele respective, finanţarea va fi retrasă.

„Dacă într-un timp extrem de scrut nu vor reacţiona şi nu vor lua măsurile necesare, astfel încât să înceapă să se implementeze proiectele respective, atunci finanţarea va fi retrasă. În conditiile în care nu vor fi întreprinşi paşii pentru proiecte, atunci finanţarea va fi retrasă. Nu este o chestiune îndreptată împotriva acestor beneficiari, ci pur şi simplu este o chestiune de interes naţional. Dacă nu facem acest lucru acum, în următoarele câteva luni, atunci pierde mulţi bani. A venit momentul în car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 30 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 8 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Dragoș Anastasiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Dragoș Anastasiu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 16 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°