Oriunde ne uităm, încotro ne rotim, ne „loveşte" valul de manele. Nu-mi luaţi cuvintele la modul propriu şi strict. Nu mă refer aici la muzică, ci la starea de spirit, la influenţe, la rromanizarea României.

Discutăm despre o întreagă influenţă asupra culturii şi civilizaţiei, asupra naţiunii. Nu mă dau vreo deşteaptă, dar am crescut ascultând muzică, chiar dacă era cântată de Romica Puceanu sau Jean Moscopol. Primele mele casete au fost cu Michael Jackson (Dangerous) şi cu Angelo Badalamenti (celebra coloană sonoră a filmului Twin Peaks). Apoi am primit CD-uri: Janis Joplin, Joe Cocker, Metallica, Phoenix, Led Zeppelin... La o vârsta fragedă nu este vorba despre opţiuni, ci despre ceea ce ţi se dă să asculţi, să înveţi. Nu trebuie să-ţi placă Eminescu pentru a-l citi. Şi, cu toate acestea, în şcoală nu-l putem rata. Dar ce modele au copilaşii din ziua de astăzi? Guţă, Copilu' Minune, Salam (chiar dacă a ajuns să colaboreze cu Bregovic) şi alţii ca ei? BMW-uri, ghiuluri, muzică la maxim, lanţuri cât o zgardă, inele, cercei... Ce? Şcoală? Nu! Şmecheria este în a nu te duce la şcoală, a fi cu cinci minute mai deştept decât acela care-şi rupe coatele pe băncile şcolii. Trebuie să învăţăm să furăm pentru a supravieţui. Şi asta se vede la toate nivelurile. Societatea românească s-a manelizat din toate punctele de vedere. Mergeţi pe stradă şi uitaţi-vă la bărbaţii între două vârste. Nu la cei care vin ameţiţi de la muncă, ci la cei mai... răsăriţi. Veţi fi oripilaţi. Mai ceva ca la bamboo. Uitaţi-vă la pozele de prin cluburi să vedeţi cum purisanii Constanţei se lasă îmbiaţi de copiliţe ce le-ar putea fi fiice. Fenomenul „Iri-Moni" se propagă mai repede decât ne-am putea închipui. Nu vorbim de principii, vorbim de bun simţ. Nu mai există. Suntem programaţi să călcăm pe cap, să jignim, să nu ne mai pese decât de noi. Să „ucidem" tot ceea ce ne pune în pericol şm