In acesta seara liderii europeni ar trebui sa ia, in ceasul al XII-lea, o decizie de salvare a euro si, in ultima instanta, chiar a UE.
Daca ma uit insa la componenta si, mai ales, la vocile cele mai grele ale inaltei adunari, nu am mari motive de optimism pentru viitorul european. Caci ne este dat sa trecem printr-una dintre cele mai tulburi si agitate perioade din punct de vedere economic, avand la carma comandanti de mana a doua. Si nu este vorba aici in special de Romania, caci boala este teribil de extinsa.
In Europa, Nicholas Sarkozy este un mediocru egolatru si smucit, plin de initiative populiste si cu foarte putina substanta reala. Se indreapta, de altfel, spre un esec electoral pe care face eforturi disperate, cel mai adesea demogogice, sa-l inlature, fiind dispus ca pentru asta sa cada chiar in pacatul xenofobiei, ridicol pentru un fiu de emigranti. Ma indoiesc insa ca Segolene Royale ar fi fost mai breaza, daca rezultatul ultimelor alegeri din Franta ar fi fost diferit.
Angela Merkel este, probabil, tot ce poate da mai bun acum politica germana, o femeie puternica, inteligenta, insa sub exigentele momentului. Daca o compari cu adevarata doamna de fier a Europei, inca neegalata Margaret Thatcher, sau cu mentorul sau, Helmuth Kohl, ramane la o dimensiune politica modesta. De altfel, inclusiv nemtii ii reproseaza ezitarile cu efecte dramatice in criza elena si declaratiile controversate care au periclitat grav soarta monedei unice si, mai nou, stabilitatea burselor. Chiar si acum, ezitarile doamnei Merkel au tinut in loc planul de recapitalizare a bancilor si solutia finala pentru Grecia.
In SUA, Barack Obama este o umbra a ceea ce ar fi trebuit si ar fi fost de asteptat sa fie. Omul are charisma, are cultura, are discurs, dar nu are suficienta viziune, profunzime si, ma tem, competenta sau, in orice caz, insufi
